Meseria de jurnalist m-a dus în multe locuri unde războiul a făcut ravagii, unde populaţia a fost afectată de conflicte şi, mai ales, unde trupele româneşti au executat misiuni. Între 2001 şi 2009 am fost trimis sau corespondent special aproximativ 4 ani în Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Afganistan, Turcia şi Irak. Zone de conflict sau post-conflict unde am însoţit trupele româneşti, americane, britanice, italiene, australiene, poloneze, salvadoriene. Am acumulat în total doar în Irak şi Afganistan 1154 de zile în calitate de corespondent special Radio România. Aşa s-a acumulat un portofoliu foto Radu Dobriţoiu. Ca jurnalist am primit mai mute premii şi distincţii, în principal pentru experiennţa mea dovedită ca jurnalist specializat în zona securităţii şi apărării, ca reporter de război sau realizator de emisiuni radio.
Fotografii din zone de război
Primul aparat de fotografiat a fost bineînţeles unul cu film. Se întâmpla în tinereţe când un aparat Smena mi-a deschis pasiunea pentru fotografie. După 1992 mi-am cumpărat dintr-un anticariat un aparat foto Zenit-B defect. Un super aparat… L-am reparat şi de atunci am început să fac fotografii (pe film foto) din ce în ce mai reuşite. A urmat un Olimpus cu film, cu ceva automatizări, aparat cu care am făcut primele fotografii dintr-o zonă de conflict: Kosovo.
Părerea mea este că fotografii care nu au făcut poze „pe film” nu au cum să ştie ce înseamnă fotografia. Este primul pas, esenţial, pentru a te integra în lumea fotografilor. Nu îţi permiteai să faci fotografii proaste pe film… Sau se întâmpla dar rar. Aveau doar 36 de poziţii sau 24. Pe care dacă le „trăgeai” prost anulai filmul şi banii cheltuiţi pentru el.
Primul aparat digital a fost un HP… „Mânca” un set de 4 baterii R16 la 20 de poze. A fost primul aparat foto digital pe care l-am folosit în Afganistan. Era în anul 2002… Încă nu erau destul de dezvoltate nici aparatele foto digitale şi nici memoriile. Am reuşit să îl vând unui caporal – tot în Afganistan – pentru a-mi lua un Canon digital. Le-am dat mai târziu şi pe acela pentru a cumpăra apoi din magazinul american un Sony. Deşi pentru amatori a fost probabil aparatul cu care am făcut cele mai multe şi cele mai bune fotografii şi filme în Irak. Am transmis fotografii în ţară din Irak pentru cele mai importante cotidiene. Am transmis video pentru TVR şi principalele televiziuni de ştiri.
Două expoziţii cu fotografii din Afganistan şi Irak
Este probabil cel mai important palmares al meu în materie de fotografie. Din sutele de fotografii am ales cele mai inspirate poze. Şi am susţinut cu ele în primul rând o expoziţie de fotografie alături de Mario Balint la Sala Radio, alături de colegi fotoreporeteri din Ministerul Apărării Naţionale. Se întâmpla undeva în 2012… La 10 ani de când trupele româneşti erau în Afganistan.
Despre expoziţia foto pe care am avut-o în Foaierul Sălii Radio a scris şi Agenţia Rador. O expoziţie de succes unde au venit principalii oficiali români şi americani. O expoziţie deschisă mult timp pentru toţi cei care ajungeau la Sala Radio.
„De la imaginile document cu primul camp românesc din Kandahar, realizate de Radu Dobriţoiu şi Mario Balint, şi până la instantaneele cu ultimul batalion românesc de manevră surprinse de Ilie Pintea, fotografiile care au însoţit relatările, reportajele şi documentarele din zona de conflict ilustrează cooperarea ireproşabilă a Armatei Române cu partenerii de coaliţie, în special cu militarii americani. Dincolo de aspectul documentar al imaginilor surprinse în Afghanistan, expoziţia marchează, la ceas aniversar, paşii hotărâţi făcuţi de cea mai veche corporaţie media din România în era digitală şi dau un plus de vizibilitate postului şi, mai ales, site-ului web al Radio România, care constituie platforma pe care ascultătorii pot vedea ce aud la radio.„
Un interviu despre prima mea expoziţie foto…
„Fiecare dintre cele 50 de fotografii expuse aici are o poveste, iar fiecare dintre personajele surprinse de reporterii noştri de război a trecut prin situaţii specifice unui teatru de operaţii. Nu doar oamenii au avut partea lor de ”aventură” în Afganistan, ci şi aparatele colegilor noştri: Radu Dobriţoiu a făcut fotografii cu unul dintre primele aparate foto digitale, care consuma un set de acumulatori pentru câteva cadre, Mario Balint a făcut fotografii pe film, iar Ilie Pintea s-a ales cu un obiectiv foto mai puţin, după ce praful Afganistanului s-a insinuat în lentile. Pentru a afla mai multe informaţii l-am invitat, în această dimineaţă, pe colegul nostru Radu Dobriţoiu, unul dintre cei mai experimentaţi jurnalişti de război din România, cel care a transmis în urmă cu 12 ani primele reportaje din Afganistan, din câmpul de luptă, alături de militarii Armatei Române aflaţi în misiune în această ţară să ne dezvăluie câteva detalii.„
Interviul citat de Agenţia Rador a fost realizat de Elena Marinescu, Radio România Actualităţi.
A doua expoziţie de fotografie a fost la Palatul parlamentului unde am fost invitat de MApN să-mi expun cele mai reuşite fotografii din Afganistan şi Irak. Totul a fost organizat împreună cu colonelul Toni Ene, fost ofiţer de relaţii publice alături de care am fost în Irak.
Merg pe Canon
Am lucrat cu Sony dar acum am un Canon profesional. Un aparat de care m-am îndrăgosit. Un aparat foto digital cu ajutorul căruia poţi face orice îţi doreşti în materi de fotografie. Sunt, în opinia mea, trei giganţi în materie de aparate foto: Canon, Sony şi Nikon. S-a dezvoltat în timp un portofoliu foto Radu Dobriţoiu.
Poate a fost şi oferta… poate a fost şi norocul de a lucra şi întrecut pe Canon. Dar cred că mai mult a fost preţul special, o reducere de 45% la un aparat foto Canon performant. Pentru că trebuie să recunoaşteţi: aparatele foto de calitate nu sunt ieftine.
Afganistan, Kabul, o fotografie cu o mare poveste
O fotografie cu ditamai povestea. De la stânga la dreapta maiorul (acum general maior în rezervă) Gelaledin Nezir, ministrul afgan de interne şi subsemnatul. În biroul ministrului de interne de la Kabul.
Dobriţoiu era calic după o exclusivitate. Şi cum mergeam noi cu masinuţa prin „însoritul Kabul”, pe partea dreaptă văd o ditamai clădirea. O gramadă de militari afgani la poartă. Eu, ca pe la Bucureşti, merg cu tupeu la punctul control. Întreb ce e acolo. Bineînţeles că nimeni nu ştia o boabă de engleză. Am reuşit însă să fiu înconjurat de „prietenoşii” militari afgani. Care nu mă mai des-prieteneau şi nu prea mă mai lăsau să plec. A fost o exerienţă unică, foto cu un Olimbus al MApN.
Fotografii Radu Dobriţoiu
Acest website a fost construit special pentru a prezenta portofoliul meu de fotograf. Fost jurnalist în zone de conflict, mi-am desăvârşit experienţa fotografică în cele mai dificile condiţii. Acolo unde nu ai aproape de nici unele dar totodată doreşti să faci cele mai reuşite fotografii. Recunosc: am avut şi avantajul, deseori, de a fi singurul fotograf la faţa locului. Însă dacă fotografiile mele nu ar fi fost bune nu aş fi reuşit să le public.
Foto Radu Dobriţoiu: am ajuns în timp la concluzia că mă pricep la poze. Iar experienţa în foto Radu Dobriţoiu a fost desăvârşită în ani de zile în condiţii speciale ca jurnalist de război. Expoziţiile de fotografie m-au îndemnat să continuu cu aprofundare artei fotografice.
Batalia de la Nasiriyah from Ilie Pintea on Vimeo.
Experienţă în filmarea video
Filmarea video depăşeşte un pic arta fotografiei. Dar fără o experienţă reală şi aplicată ca fotograf nu poţi fi un bun „cameraman” video. Nu am participat direct la vreun festival sau la vreo expoziţie video. Am avut însă un proiect de film video pentru Bătălia de la Nassiriyah, o luptă crâncenă între trupele româneşti şi Miliţiile Mahdi, în Irak, în mai 2004. Documentarul „Bătălia de la Nassiriyah”, pornit de la ideea mea, realizat de colegul meu Ilie Pintea, a ajuns însă într-un festival internaţional de film. Această producţie video, realizată de Ilie Pintea după ideea mea, bazată pe experienţa mea în Irak, a ajuns în topul filmelor de la Festivalul de film militar din Polonia, în 2016.
Decoraţii, distincţii Radu Dobriţoiu
– Emblema de onoare a Armatei României – noiembrie 2018.
– Emblema de onoare a Statului Major General – 2010.
– Premiul „Eveniment”, Radio România Actualităţi – 2004.
– Decorat cu “Meritul Cultural” de Preşedintele României, în 2003.
– “Premiul pentru cel mai bun reporter de radio” acordat în 2002 de Consiliul Naţional al Audiovizualului.